Calitatea vieţii – valoarea si obiectiv
„Calitatea vieţii este dată de percepţiile indivizilor asupra situaţilor lor sociale, în contextul sistemelor de valori culturale în care trăiesc şi în dependenţă de propriile trebuinţe, standarde şi aspiraţii. Mai specific, prin calitatea vieţii se înţelege bunăstarea fizică, psihică şi socială, precum şi capacitatea de a îndeplini sarcinile obişnuite, în existenţa cotidiană.” (Organizaţia Mondială a Sănătăţii-1998)
Bunăstarea emoţională, relaţiile interpersonale, afirmarea personală, bunăstarea fizică, independenţa, integrarea socială,bunăstarea materială, asigurarea drepturilor fundamentale ale omului sunt dimensiunile calitatii vietii care reprezintă un concept social-economic prin intermediul căruia pot fi evaluate în toată complexitatea lor condiţiile de viaţă, nivelul de trai, standardul şi stilul de viaţă. În această ordine de idei, ea integrează caracteristicile necesităţilor, posibilităţilor, condiţiilor de trai, modului, stilului de viaţă şi ale orientărilor valorice.
Pentru România, exista inca o confuzie daunatoare între nivelul de trai masurat in cantitatea de bunuri şi servicii (nivelul nominal al veniturilor) si calitatea vieţii, masurată in capacitatea de a-ţi dori o diversitate cat mai mare de bunuri şi servicii, nu neapărat evaluate in bani. Altfel spus, pentru calitatea vieţii nu este relevant doar venitul nominal, deoarece acesta conduce la capacitatea de a-ţi procura mai multe bunuri din aceeaşi categorie sau bunuri mai mari din aceeaşi categorie. Calitatea vieţii constă în capacitatea de a-ţi dori sa citeşti un anume roman, de a vedea anumite opere de artă sau locuri, de a culege cu mâna fructele, de a te juca cu copiii sau de a vedea apusul pe malul mării …
“Oamenii se deosebesc între ei prin obiectivele pe care şi le propun. Sunt oameni care au tot confortul material de care pot dispune si totusi sunt nemultumiti. Altii traiesc vieti simple, dar pot fi foarte satisfăcuţi. Ţelurile noastre sunt la fel de unice ca si amprentele (…).Ele sunt generate de valori, acele lucruri apreciate cel mai mult în viaţa fiecaruia, nucleul propriei fiinţe.” (Joseph O’Connor & Andrea Lages). Putem considera si nivelul de trai ca şi obiectiv dar in spatele acestor sume de bani, bunuri sau servicii trebuie sa existe valori conştientizate, asumate si corecte. Se poate intelege nevoia de a fixa un obiectiv material dar nu este corect sa confundăm cu finalul, atingerea fericirii sau o calitate crescuta a vieţii proprii. Banii nu pot inlocui sub nici o forma motivaţiile interioare – perspectiva dezvoltării personale, sensul muncii, utilitatea sociala, recunoaşterea publică.
Persoanele cu reusita de sine sau propriu realizate conform profilului din psihograma lui Maslow au dezvoltate anumite calităţi printre care :
sunt orientate realist,
se acceptă pe sine aşa cum sunt, fără complexe şi tratează lumea exterioară naturală, aşa cum este ea,
au o mare înclinaţie spre spontaneitate,
îi interesează mai degrabă problemele mulţimii decât cele personale egoiste,
se pot detaşa cu uşurinţă şi simt nevoia de singurătate,
sunt autonomi şi independenţi,
aprecierea pe care o acordă oamenilor şi lucrurilor este vie, spontană, nouă şi nu stereotipă,
au avut experienţe adânci mistice sau spirituale deşi nu sunt religioşi în mod deosebit,
se identifică cu omenirea, relaţiile lor intime cu câţiva oameni deosebiţi pe care îi iubesc sunt profunde şi poartă o mare încărcătură emoţională, nefiind deloc superficiale,
valorile şi atitudinile lor sunt democratice,
nu confundă înţelesurile cu finalurile,
simţul umorului este mai degrabă psihologic decât ostil,
au o mare disponibilitate pentru creativitate,
sunt puternic ancoraţi în cultură,
ei transcend, mai degrabă, mediul decât să-i facă faţă.
Spre acest tip trebuie sa ne indreptăm atenţia, să ne folosim toate resursele interne –conştientizare, imaginaţie, conştiinţa morală, voinţa autonomă- pentru a ne schimba, dezvolta si fixa noi ţinte, obiective sau valori in concordanţa cu societatea si mediul in care traim.
Educaţia
Educaţia este un fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate. Tendintele in România par că sunt eronate. Elevilor (copii sau adulţi) nu li se cere sa-si dezvolte calitati, ei nu cresc in valoarea lor personala. Calităţile trebuie descoperite, remarcate, laudate si recompensate si folosite în mod corespunzător.Apoi elevilor “trebuie sa le dam posibilitatea sa-si imparta calitatile celorlalti, sa-i grupam in asa fel incat, pe abilitati sa se completeze intre ei, sa se ajute reciproc. Iata o schimbare de paradigma. Stilul de invatare trebuie respectat, inteles si cultivat.” ( Florian Colceag)
Îmbunătăţirea se produce continuu, nimic nu este perfect, ci totul este perfectibil. Niciodată nu este prea târziu să corectezi o greşeală. Educatia, dezvoltarea personala si învaţarea eficientă nu se potriveşte unui sistem opresiv, în care greşeala se pedepseşte imediat şi nu se oferă şanse de auto-îmbunătăţire. Dacă recunoaştem onest că greşim şi acceptăm cu adevărat situaţia aşa cum este ea, avem şanse să schimbăm ceva şi să ameliorăm. În învăţare si educaţie, elevul are voie să greşească, chiar şi profesorului îi este permis să greşească uneori (cu sau fără permisiune, oricum se întâmplă). Important este ce facem cu greşelile, cum le gestionam. Standardizarea este utopică în educaţie, fiecare comunitate este mai implicată sau mai puţin implicată în viaţa şcolii, fiecare persoană care lucrează în sistemul de învăţământ este, ca individ uman, un ansamblu unic de trăsături. În plus, fiecare elev este unic, el are nevoi si stiluri unice de învăţare pe care trebuie sa le descopere el si/sau indrumatorii lui.
Comunicativ, in fapt, este vorba despre o comutare a accentelor dinspre elementele relaţiei educaţionale considerate unitare, (de o parte profesor si de cealală parte elev) şi dinspre procesele şcolare concepute separat ca ,,predare” (activitatea profesorului) şi ,,învăţare” (activitatea elevului), înspre înţelegerea, anticiparea şi programarea modului de desfăşurare a relaţiei însăşi. Să se treaca la coordonarea între cel care transmite mesajul (deţinator de informaţii, experienţă si aptitudini) şi cel care primeşte mesajul (receptiv, responsabil, deschis) prin toate aspectele necesare înţelegerii mesajului in totalitatea si integritatea lui, eventual în urma raspunsurilor primite (feed-back) sa se poata relua in alta forma sau continua spre imbunătaţire şi dezvoltare.
Parteneri, elemente ale educaţiei sau ale comunicării, atât profesorii cât şi elevii trebuie să se schimbe pentru a avea rezultate în timp. Profesorul trebuie să devină un „prezentator profesionist” –
“un profesionist este un om care are competenţă. Un prezentator este un om care îşi împrtaseste competenta si altora. Un prezentator profesionist se asigura ca auditoriul intelege informatiile. Un prezentator pseudo-profesionist este unul care vrea sa se dea in spectacol.” (Margo Krasne – Munca de lamurire…O artă). El este evident persoana cea mai activă şi mai autoritară din clasă, dar succesul său în interacţiune depinde de performanţele elevilor în învăţare. Indiferent de activitatea sa în cadrul interacţiunii, “eficienţa profesorului se măsoară după cunoştinţele dobândite de elevii săi” (Davitz, R. Joel; Bell Samuel), ceea ce presupune cunoaşterea anumitor modalităţi de orientare pe durata procesului de educare (tipuri de elevi, stiluri de învăţare, metode şi tehnici de învăţare, gestionare feedback şi recompense).
În acelaşi timp este foarte importantă necesitatea ca elevii să îşi asume un înalt grad de responsabilitate în contextul învăţării şi să îşi aleagă în mod activ scopurile, precum şi să îşi administreze învăţarea. Ei nu se mai pot baza pe faptul că profesorul ori persoana care predă la clasă le va spune ce, cum, unde şi când să gândească. Ei sunt cei care trebuie să înceapă să o facă.
Masuri si soluţii de optimizare a comunicării
cu impact asupra relaţiei educaţie – calitatea vieţii
Învatarea eficienta centrata pe elev
Accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe persoana care învaţă şi nu pe profesor. Recunoaşterea faptului că procesul de predare în sensul tradiţional al cuvântului nu este decât unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi să înveţe. Rolul profesorului este acela de a administra procesul de învăţare al elevilor pe care îi are în grijă. Recunoaşterea faptului că, în mare parte, procesul de învăţare nu are loc în sala de clasă şi nici când cadrul didactic este de faţă. Înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină doar profesorului – ea trebuie împărtăşită şi elevilor. Profesorii trebuie să încurajeze şi să faciliteze implicarea activă a elevilor în planificarea şi administrarea propriului lor proces de învăţare prin proiectarea structurată a oportunităţilor de învăţare atât în sala de clasă, cât şi în afara ei. Luaţi individual, elevii pot învăţa în mod eficient în moduri foarte diferite.
Metode interactive de învăţare în grup
Valenţele formativ-educative care recomandă aceste metode interactive ca practici de succes atât pentru învăţare cât şi pentru evaluare, sunt următoarele:
stimulează implicarea activă în sarcină a elevilor, aceştia fiind mai conştienţi de responsabilitatea ce şi-o asumă;
exersează capacităţile de analiză şi de luare a deciziilor oportune la momentul potrivit, stimulânt iniţiativa tuturor elevilor implicaţi în sarcină;
asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor, exersarea priceperilor şi capacităţilor în variate contexte şi situaţii;
asigură o mai bună clarificare conceptuală şi o integrare uşoară acunoştinţelor asimilate în sistemul noţional, devenind asfel operaţionale;
unele dintre ele, cum ar fi portofoliul, oferă o perspectivă de ansamblu asupra activităţii elevului pe o perioadă mai lungă de timp, depăşind neajunsurile altor metode tradiţionale de evaluare cu caracter de sondaj şi materie şi între elevi;
asigură un demers interactiv al actului de predare–învăţare–evaluare, adaptat nevoilor de indivi-dualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare elev, valorificând şi stimulând potenţialul creativ şi originalitatea acestuia;
descurajează practicile de speculare sau de învăţare doar pentru notă;
In funcţie de subiect, de tipul si numărul elevilor, de timp şi de resursele disponibile se poate alege una din metodele şi tehnicile interactive existente sau cel puţin acestea se pot consulta pentru o adaptare la nevoile de moment :
Metode de predare-învăţare interactivă în grup: Metoda predării/învăţării reciproce,Metoda Jigsaw (Mozaicul); Citirea cuprinzătoare; Cascada ; STAD (Student Teams Achievement Division) – Metoda învăţării pe grupe mici; Metoda piramidei; TGT (Teams/Games/Tournaments) – Metoda turnirurilor între echipe;Metoda schimbării perechii Învăţarea dramatizată;
Metode de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor şi de verificare: Harta cognitivă sau harta conceptuală;Matricele; Lanţurile cognitive; Fishbone maps (scheletul de peşte); Diagrama cauzelor şi a efectului; Pânza de păianjăn; Tehnica florii de nufăr; Metoda R.A.I.; Cartonaşele luminoase;
Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii:Brainstorming; Starbursting (Explozia stelară); Metoda Pălăriilor gânditoare (Thinking hats – Edward de Bono); Caruselul;
Multi-voting; Masa rotundă; Interviul de grup; Studiul de caz; Incidentul critic; Phillips 6/6; Tehnica 6/3/5;Controversa creativă; Fishbowl (tehnica acvariului); Tehnica focus grup; Patru colţuri;
Metoda Frisco; Sinectica; Buzz-groups; Metoda Delphi;
Metode de cercetare în grup: Tema sau proiectul de cercetare în grup; Experimentul pe echipe; Portofoliul de grup;
Interacţiunea continuua
Succesul relaţiei didactice/educationale nu este întotdeauna dublat de succesul relaţiei interpersonale, după cum, insuccesul relaţiei didactice nu se asociază stereotip cu insuccesul relaţiei interpersonale. Cele două fluxuri comunicaţionale acţionează convergent sau divergent creând efecte pozitive sau negative la nivelul interacţiunii, în funcţie de măsura în care favorizează sau nu atingerea scopurilor educaţionale stabilite cu anticipaţie. În consecinţă, faţă de un astfel de referenţial, “este mai bine ca elevul să dea un răspuns greşit decât să nu dea deloc pentru că în acel moment, scopul participanţilor este de a continua interacţiunea”.(Davitz, R. Joel; Bell Samuel). Aşa se explică şi faptul că, în ciuda insuccesului obţinut la nivelul interacţiunii cu caracter didactic schimbul interpersonal poate continua până la rezolvarea problemelor care întârzie obţinerea succesului în învăţare.
Testează-operează-testează-ieşire = Comunică-FeedBack-Comunică-Continuă
Referitor la optimizarea comunicãrii trebuie sã recunoastem cã, nu de putine ori, profesorul trãieste cu impresia cã vorbele sau mesajele sale ajung asa cum gândeste el, cã sunt receptate de elevi pãstrând aceleasi întelesuri, aceleasi semnificatii cu ale sale. Din pãcate, lucrurile nu decurg întotdeauna asa, mesajele receptate au tendinta de a se îndepãrta mai mult sau mai putin de sensurile emise sau originale, uneori sã fie chiar diferite. Numai cã actul comunicãrii poate fi protejat de posibile variatii si deviatii, distantãri sau deteriorãri nedorite prin interventia feed-back-ului. În reglarea propriei comunicãri, cadrul didactic trebuie sã tinã seama de mimica elevilor, de gesturile, expresiile si miscãrile lor, reactii care devin simptomatice pentru ceea ce simt, înteleg, acceptã, doresc acestia. El poate sesiza direct si abil, din mers, „starea de spirit” a elevilor si astfel sã valorifice la maximum comportamentul acestora în beneficiul optimizãrii comunicãrii. Pornind de aici, cadrul didactic poate sã-si restructureze sau sã amelioreze demersul didactic de moment si nu în ultimul rând sã-si regleze viteza si ritmul propriei vorbiri. Actul comunicãrii devine eficient atunci când favorizeazã o implicare activã din partea elevului, o angajare cu toate fortele sale intelectuale si afective în procesul receptãrii. Astfel, receptarea depãseste simpla percepere a unor continuturi audiate. A produce interlocutori activi, a-i determina pe elevi sã urmãreascã cu interes si sã manifeste o atitudine activã în cursul ascultãrii constituie un indicator al competentelor pedagogice a cadrului didactic.
Bibliografie
Margo T. Krasne – Munca de lamurie … O arta – editura Antet 1998
Joseph O’Connor & Andrea Lages -Coaching cu NLP – editura Curtea Veche 2009
Davitz Joel; Bell Samuel -Psihologia procesului educaţional-editura Didactică şi Pedagogică 1978
Nansi Lungu – sursa: ziare.com/locuri-de-munca/motivatia-la-locul-de-munca
Florian Colceag -sursa: epochtimes-romania.com/news/oamenii-trebuie-sa-aiba-toleranta
Puiu Mihai – note de curs
Sue Knight – Tehnicile programării neuro-lingvistice- editura Curtea Veche 2007
Dorintele voastre ne ajuta pe noi sa evoluam -design, mobila , consiliere
Favilla – Magazin Mobilă Italia. Dealer Oficial Scavolini
Scavolini showroom Favilla.ro – mobila italiana bucatarie (supermobila.ro)
